Lista de promisiuni pt 2009?!....yeah,sure!

Azi am vazut ca suntem pe 30 decembrie si am simtit ca trebuie sa-mi fac si eu o lista cu dorinte neimplinibile pentru anul care vine...Well,let's see!:
-sa invat tot ce trebuie pentru bac...mai ales 4 ani de matematica de invatat in 6 luni...(foarte greu realizabil)
-sa intru la unatc...fara taxa(extrem de greu)
-sa nu mai cheltuiesc banii pe tot felul de prostii;(hmmm...incercarea moarte n-are)
-sa ma las de fumat(:-SS"ieeeeeeu?!" imposibil)
-sa fiu mai ingaduitoare cu acriturile(imposibil din nou)
-sa ma inteleg cu familia(asta e ceva IMPOSIBIIIIIIIL!)
-sa-mi fac si eu curat in camera si sa mentin(de ce?mie imi place dezordinea!)
-sa mentin contactul cu gasca droghy(asta da!e realizabil);
-sa nu mai chiulesc si sa o fac pe diriga sa nu se mai ia de mine(uffff....chiar trebuie?!)
-sa nu mai chiulesc de la meditatie si sa nu mai cheltuiesc toti banii de meditatie intr-un bar;
-sa ne reuseasca proiectu` nostru de trupa....cica narcotic mood(p'asta vreau sa o vad)
-sa nu mai fac revelionul in acelasi loc....ca si in ultimii 12 ani....si sa ies cu prietenii pe strazi de revelionul urmator;
-sa reusesc sa-mi public carte de poezii(asta nu stiu de ce mi-o mai doresc)
-sa reusesc sa ma angajez(-0,000000000(infinit) sanse de implinire)
-sa scap de lenea acuta ce m-a acaparat in ultimii 4 ani.:-SS(:|
-sa reusesc sa ma inteleg la fel de bine cu cei doi super amici,laur si bogdan;)(asta e realizabil....fffff usor);
....cred ca atat....momentan:))...
Happy new year!

credeam....

Suna ciudat,nu-i asa?!....suna ciudat cuvantul "credeam".Poate ca te intrebi de ce nu mai "cred"...Nu mai cred pentru ca stiu ca ma amagesc de una singura si pe urma va fi mult mai rau.Nu mai cred pentru ca niste persoane "binevoitoare" incearca sa ma "ajute" aducandu-mi aminte de toate esecurile mele.Nu mai cred pentru ca nu am de ce ma mai "cred" si ce sa mai "cred".Chiar am inceput sa cred ca replicile mele sunt memorate,ca sunt programata,intr-un fel sau altul,sa spun ceea ce spun,sa simt ceea ce simt,sa fiu ceea ce sunt.Si chestia asta doare...ma doare faptul ca nu mai cred,ma doare faptul ca nu stiu daca replicile mele sunt doar ale mele sau imi sunt impuse.Ma doare faptul ca exist,dar nu as vrea sa fac nimic pentru a-mi uita existenta,pentru a-i face pe cei din jur sa uite ca exist...Si acum cand stau si ma gandesc la rautatea celor din jur reusesc sa gasesc si raspunsul intrebarii "De ce nu mai cred?"...."pentru ca nu ma lasi"...

chiar trebuie?!...

Imi asez mainile obosite pe tastatura si scriu un rand....pe care pana la urma il sterg de trei ori inainte de a-mi termina ideea....si ma intreb chiar trebuie?!
Chiar trebuie sa induri toate nedreptatile?!Chiar trebuie sa induri toata ura si nepasarea celor din jur?!...si chiar trebuie sa le suporti rasismul?!....chiar trebuie sa tii in tine toate sentimentele de dezgust si de repulsie fata de lumea ce te inconjoara?!...chiar trebuie sa te identifici cu cei din jurul tau?!....chiar trebuie sa comunici cu ei?!....de ce trebuie sa le raspunzi de fiecare data chiar daca nu ai niciun chef?!...De fapt,chiar trebuie sa accepti viata cu toate momentele ei bune si rele?!...Nu,dar asta ar insemna sa fii prea las...

And only you can give the breath of life...

Azi am reascultat doua melodii care mi-au marcat viata in ultimele 6 luni...si intr-una era o strofa "Now you see me/Now you don't/Now you need me,/Now you don't"...iar in cealalta era un fel de raspuns"of course i see you/i do"...chestia asta chiar m-a marcat si mi-a reamintit ceva ce se intampla aproape intotdeauna...adica incepe sa-ti placa extrem de mult de o persoana si ajungi sa tii la ea chiar daca nu o cunosti...tii la el/ea pentru simplul fapt ca e importanta/a pentru tine...si cu fiecare moment ce trece incepi sa crezi ca te ignora total si ca nu va fi nimic in cele din urma...si ajungi sa te resemnezi si sa speri ca intr-o zi vei putea lasa totul in urma si te vei simti implinit/a si fara acea persoana...si de cele mai multe ori dupa ce atractia incepe sa se diminueze,sau,si mai rau,sa dispara realizezi ca,de fapt,persoana respectiva te adora la fel de mult pe cat il/o adori tu...si de cele mai multe ori toate sentimentele astea raman in urma...in umbra si in ceatza vietii si pana la urma se risipesc...si totul moare intr-o fractiune de secunda...si pana la urma tot ceea ce poti face e sa visezi la clipele ce nu au existat si nu vor exista niciodata...visezi la ceva fantomatic...la ceea ce ar fi putut fi...si tot ceea ce mai poti spune e o afirmatie dureroasa ce-ti sta pe buze "only you can give the breath of life"...

Frumusete sau inteligenta?...

M-am contrazis azi cu niste colege pe tema "a fi frumos si prost?sau urat si inteligent?"...si in scurta noastra "dezbatere" mi s-au confirmat toate ideile...daca ar fi putut alege intre frumusete si inteligenta 70% dintre colege ar fi ales frumusetea fara sa mai stea pe ganduri...eu m-am rezumat sa spun un simplu "habar n-am".Dar azi chiar mi-am pus intrebarea asta...daca ar fi sa aleg intre cele doua categorii,oare ce as alege?si dupa ce mi-am tocit creierul vreo ora am ajuns in sfarsit la concluzia ca as prefera inteligenta...chiar nu mi-ar place sa fiu o "baby-doll" cu un singur neuron si acela pe jumate mort...si daca ar fi as alege inteligenta fara sa mai stau pe ganduri...macar ea ramane:))...deci...tu ce ai alege:frumusetea sau inteligenta?

Eu sunt eu fraiere!tu cine esti?

Mda...eterna mea intrebare a reinceput sa nu ma lasa sa-mi traiesc linistita viata:"De ce suntem asa de prefacuti?de ce nu putem fi cu adevarat noi insine?"...Nu zic ca nu am si eu momentele mele de falsitate,dar macar eu nu le arat oamenilor o alta fata...si sunt multumita de ceea ce sunt chiar daca acest lucru e sau nu pe placul celorlalti...si de fiecare data cand o persoana prefacuta se uita ciudat la mine imi pun intrebarea :"Eu sunt eu fraiere!Tu cine esti?"...

Popularitate?!nu multumesc!

Mi-am reamintit azi termenul de "popular"...mda...si am inceput sa ma intreb oare de ce toata lumea vrea sa fie "populara?"...chiar te ajuta cu ceva faptul ca esti mai cunoscut de cei din jur?!...si chiar te multumesti cu invidia si cu admiratia diferitilor oameni pe care ii intalnesti?!...
Eu una am intalnit oameni foarte multumiti de conditia lor si fara sa fie populari si pot sa spun ca ii prefer pe ei deoarece nu sunt atat de increzuti ca ceilalti si nu se sfiesc sa-si exprime parerile...
Si da!daca a nu fi "popular" inseamna a fi considerat "ciudat" si "outsider" atunci prefer sa fiu considerata pata necolorata din coloratul camp al popularitatii...Si daca voi fi intrebata vreodata daca vreau sa fiu populara,voi spune fara resentimente :"POPULARITATE?!NU MULTUMESC!"...

diferit?!...sau poate nu!...

Inca o secunda letala...inca un minut plictisitor...inca o ora fara sens...inca o zi la fel ca toate celelalte...inca o saptamana fara nicio dorinta implinita....inca o luna fara niciun lucru realizat...inca un an ce s-a scurs din viata...inca o viata ce trebuie traita...si atunci...daca totul este la fel ce este de fapt diferit in cenusiul rutinei?...poate ca nimic....sau poate ca totul,dar nu imi pot da seama ce...stiu!cred ca eu sunt singura in schimbare....sunt doar o pata de culoare in campul cenusiu al vietii....sunt DIFERITA!

de ce?

iar m-am trezit...ca de obicei plictisita de ziua ce va urma,stiind ca se vor intampla aceleasi lucruri ca si in ziua de ieri,in cea de alaltaieri...si iar m-am dus la scoala,cu aceeasi masina,pe acelasi drum,la aceeasi scoala...si am avut aceleasi ore lungi si plictisitoare....si in sfarsit am ajuns si acasa unde am facut aceleasi lucruri ca si ieri...adica am vegetat ca o leguma in fata unui monitor cu acelasi wallpaper...si am intrat pe aceleasi site-uri plictisitoare si am vorbit cu aceeasi oameni plictisitori...deja ador monotonia asta...nu-i asa?de ce sa ma distrez cu orice altceva cand pot avea tot ce-mi doresc(momentan) in fata monitorului,butonand tastatura...nu-i mai bine asa?....iar acum cand ma voi duce in camera mea....aceeasi dintotdeauna si voi incerca sa adorm in acelasi pat plin de aceleasi vise va ramane fantomatica si persistenta o singura intrebare frustranta:"DE CE?"...

Mi-e frica...

A inceput sa-mi fie frica....mi-e frica sa ma trezesc dimineta pentru ca stiu ca va urma o zi imperfecta,mi-a frica sa merg pe strada de frica oamenilor care ma privesc urat...si care ma striga din ce in ce mai des "satanisto!" sau vorbesc intre ei spunand "i-a uita-te si la asta...nu merita sa traiasca!"...da!mi-e frica de ei...de oamenii fara sentimente care nu ma lasa sa ating fericirea...sa experimentez si eu starea de nirvana...
a,da!si mi-e frica sa inchid ochii....doar de frica de a nu-i mai putea deschide vreodata...